Confidenţialitate

Polițiști reținuți pentru viol

Doi poliţişti – de la IPJ Călărași – au fost reţinuţi după ce au violat o fată de 15 ani fugită dintr-un centru de plasament.

Cei doi vor fi prezentați astăzi magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Cei doi bărbați lucrează în cadrul IPJ Călărași. Ei au fost reținuți ieri – acuzați că au violat o adolescentă de 15 ani pe care au găsit-o pe stradă. Minora ar fi fost abuzată de oamenii legii pe un câmp.

Fata era instituționalizată centrul de plasament Sfântul Ștefan din comuna Perișoru, de unde a fugit la ănceputul săptămânii. Ea a fost găsită și dusă într-un alt centru de plasament de unde a fugit din nou. Reprezentanții centrului din Perișoru au declarat că mama adolescentei nu o dorește, iar tatăl ei este plecat la muncă în străinătate.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Călărași, fata nu a reclamat violul, ci colegii polițiștilor au aflat despre cele întâmplate și s-au autosesizat.