Confidenţialitate

Polițist din Gorj, în pijamale după un tâlhar

Un polițist din Târgu-Jiu și-a început concediul trezit din somn de țipetele unei femei, care tocmai fusese atacată de un tâlhar.

„Imediat am sărit din pat și m-am uitat pe geam, numai să văd cum un individ trăgea de geanta unei femei, pe care, în cele din urmă, a reușit să o smulgă. Am ieșit repede din casă… ce haine… ce încălțăminte, așa am fugit după el, în pijama. L-am prins destul de repede”, povestește Bogdan Chirițoiu, ajutor de șef la Postul de Poliție Ciuperceni.

Infractorul l-a amenințat pe agent că sunt, culmea, la Poliție.

Reprezentanții Poliției Române au postat, pe pagina de Facebook, întâmplarea.

Polițistul „erou” este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, din Câmpina, promoția 2012 și a lucrat mai întâi la IPJ Caraș Severin, până în 2016, când s-a transferat la IPJ Gorj, ca ajutor de șef de post în cadrul Postului de Poliție Ciuperceni.

Polițiștii din Gorj i-au înapoiat poșeta femeii de 40 de ani, care s-a dovedit a fi vecina polițistului.