Confidenţialitate

Polițist de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate din București, reținut după ce a divulgat informații dintr-un dosar | AUDIO 

Un ofițer de poliție de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate din București a fost reținut după ce și-a încălcat atribuțiile de serviciu. El a pus la dispoziția unui martor într-un dosar înregistrări ale unor convorbiri purtate de un fost partener de afaceri al persoanei respective. Polițistul va fi prezentat joi, 25 iulie, judecătorilor de la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Marius Coriolan Andrica, ofițer de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate București era delegat să efectueze cercetări într-un dosar penal, însă a permis accesul unei persoane neautorizate la informații nedestinate publicității din acel dosar.

Potrivit DNA, acesta a divulgat unei persoane înregistrări ale unor convorbiri purtate de un fost partener de afaceri al persoanei respective. Convorbirile telefonice au fost înmânate pe un hard disk și erau probe în dosar, rezultate în urma unor activități de supraveghere tehnică.

Polițistul a fost reținut și va fi prezentat, astăzi, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: MAE: Autoritățile române mențin dialogul cu familia cetățenilor români din Leeds și monitorizează evoluțiile cazului în care sunt implicați minori | AUDIO