Confidenţialitate

Poliția Română nu confirmă informația privind localizarea lui Sebastian Ghiță în Serbia

Poliția Română nu confirmă informația apărută în spațiul public privind localizarea lui Sebastian Ghiță.

Mai multe televiziuni care au citat surse din rândul anchetatorilor au relatat, dimineață, că fostul deputat ar fi fost localizat în Serbia.

Sebastian Ghiță este dispărut din decembrie anul trecut.

Surse din rândul anchetatorilor ar fi declarat pentru presa centrală că Sebastian Ghiță ar fi fost localizat în Serbia de câteva zile. Sursele nu au dorit să-și dezvăluie identitatea.

Ulterior, oficiali ai poliției române au declarat: “nu confirmăm informaţia apărută în spaţiul public privindu-l pe inculpatul Ghiţă Sebastian. Nici noi, nici procurorul de caz”.

Fostul deputat, anchetat și trimis în judecată în mai multe dosare de corupție, a dispărut din decembrie anul trecut.

La începutul lunii ianuarie Instanța Supremă a emis un mandat de arestare în lipsă și apoi a fost dat în urmărire internațională.

Ulterior a fost inclus pe lista Europol la ”Most Wanted”.

De la dispariția sa, postul de televiziune controlat de Sebastian Ghiță a difuzat mai multe înregistrări cu el în care lansa acuzații grave la adresa șefei DNA și a lui Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI.

Între timp, Tribunalul Prahova ar urma să decidă miercuri dacă va emite un nou mandat de arestare în lipsă pe numele său, solicitat de DNA în cel de-al cincilea dosar în care fostul deputat este inculpat penrtu corupţie.