Noile mașini de poliție au fost recolantate în albastru și galben, cu elemente de culoare verde fosforescent, pentru a asigura vizibilitatea și pe timp de ceață, explică Poliția Română noul design al mașinilor.
Acest design se aliniază cu cel al altor state din Uniunea Europeană.
În plus, prin colantarea în albastru și galben, mașinile de Poliție pot fi văzute de la o distanță mai mare.
Maşinile cu noul design sunt vizibile de la aproape 500 de metri, spre deosebire de cel actual care este vizibil de la aproximativ 200 – 300 de metri.
Reprezenanții insituției mai spun că acest demers a fost necesar pentru o deosebire între vehiculele IGPR și cele ale Poliției Locale.
Ministerul de Interne a semnat la începutul lunii iunie un contract pentru achiziția a aproximativ 5.400 de mașini Dacia, de tip Duster şi Logan. Polițiștii le vor folosi în misiuni.
Până acum au ajuns în unitățile din țară aproximativ 2.100 de autospecialele. Restul ar urma să fie livrate până la finalul anului.
Foto: Facebook Poliția Română