Şeful Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră Aurelian Miu a fost eliberat din funcţie, a anunţat, marţi, ministrul Afacerilor Interne, care a precizat că ofiţerul nu mai are atribuţii de control, fiind trecut pe o funcţie inferioară.
Carmen Dan a mai spus că verificările vor continua, pentru că este relevant să ştie în ce context a apărut acea fotografie, la patru ani de la incident. Măsurile au fost luate după ce în presă au apărut imagini în care Aurelian Miu îngenunchează în faţa unei mese la care stau mai mulţi chestori din minister.
“Sunt două aspecte – un aspect care ţine de contextul în care s-a întâmplat ca acel ofiţer să facă acel gest jenant şi acesta s-a clarificat. Urmare acestor verificări, pot să vă spun că poliţistul a fost eliberat din acea funcţie, nu mai exercită atribuţii de control asupra poliţiştilor de frontieră, nu mai puteau fi compatibile aceste responsabilităţi cu statutul funcţiei respective. Ocupă o funcţie inferioară, corespunzătoare gradului profesional pe care îl are. În schimb, pentru mine e relevant să ştiu şi în ce context a apărut acea fotografie după patru ani de zile. Motiv pentru care această verificare va continua cu structura de specialitate a ministerului, structura de protecţie internă care are în competenţă să facă genul acesta de verificări şi vom stabili în ce context de pe înregistrarea unui sistem intern a putut fi făcută acea fotografie şi de ce a apărut în spaţiul public după patru ani de zile. Mie mi se pare că ţinta nu era domnul Miu din poziţia de şef control, ci ţinta era undeva mai sus”, a afirmat Carmen Dan.
Săptămâna trecută, în presă au apărut imagini cu Aurelian Miu îngenuncheat în faţa unei mese pe care se aflau sticle şi pahare şi la care stăteau mai multe persoane.
Presa scria că scenele s-au petrecut la ultimul etaj al clădirii în care se află sediul Poliţiei de Frontieră şi că la masă sau în încăpere se mai aflau, în afară de Gelu Oltean, care conducea la acel moment DGPI, chestorul Ioan Buda, fost secretar de stat al MAI si actualul inspector şef al Poliţiei de Frontieră, chestorul Marcel Ardelean, şeful Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei, precum şi alţi şefi de structuri din Poliţia de Frontieră.
A doua zi, MAI a anunţat declanşarea unei anchete, confirmând şi că bărbatul din imaginile prezentate este Aurelian Miu.