Direcția Generale de Poliție a Municipiului București le reamintește cetățenilor Capitalei că, de 1 mai, trebuie respectate prevederile ordonanțelor militare instituite prin starea de urgență ca urmare a răspândirii cazurilor de nou coronavirus.
Instituția menționează că, anul acesta, sunt interzise ieşirile la iarbă verde, grătarele şi petrecerile.
Într-un comunicat, Poliția Capitalei oferă câteva sfaturi:
- Păstrăm distanțarea socială , evităm aglomerațiile şi nu transformăm aceaste zile în curse pentru cumpărături. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră
- Încă nu este posibil să aprindeți lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuți în neființă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane
- Cu toate ca vremea se arată prietenoasă, de data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie
- Vă informăm că accesul este restricționat în pădurea Băneasa, dar și în alte zone cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde
- Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică și Jandarmeria călare vor supraveghea toate aceste zone, unde tradițional se încing grătarele
- Parcurile sunt și rămân închise
- Pentru sănătatea tuturor, respectați Ordonanțele Militare
- Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor sunt de la 2.000 la 20.000 de lei
- Cei aproape 2.000 de polițiști, alături de care vor acționa jandarmi, polițiști locali și militari sunt în stradă pentru siguranța dumneavoastră!
- Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Nu se va arăta nicio toleranţă faţă de cei care nu inţeleg să respecte efortul colectiv în reducerea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de data aceasta vom sărbatori acasă, doar în familie. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi Jandarmeria Bucureşti, Poliţia Locală şi militarii implicaţi în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare sunt pregătite să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii
- În toată această perioadă, se acționează cu efective mărite. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice