Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă a împlinit sâmbătă 60 de ani, iar cu această ocazie, sportivii de la Complexul Național Orșova i-au dedicat o poezie. Versurile le-au amintit multor internauți de perioada comunistă, când copiii erau puși să recite poezii pentru Nicolae și Elena Ceaușescu. „Nu a fost cea mai inspirată alegere”, recunosc chiar reprezentanții clubului, care spun că ideea le-a aparținut copiilor.
„Dragă doamnă campioană, ne sunteți model în viață. Ați trecut peste opreliști, peste vântul crunt din față” – așa începe poezia dedicată Elisabetei Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport.
Versurile au fost citite de o canotoare de la Complexul Sportiv Național Orșova, în prezența celorlați sportivi ai clubului, în vreme ce o altă fată ține în mâini un buchet mare de flori.
Imaginile au circulat pe Facebook și le-au amintit multor internauți de omagiile aduse foștilor dictatori, Nicolae și Elena Ceaușescu.
Horia Goliciu, șeful Complexului Sportiv Național Orșova: „Nu a fost cea mai inspirată alegere”
Contactat de Europa FM, Horia Goliciu, șeful Complexului Sportiv Național Orșova consideră că n-a fost chiar cea mai inspirată alegere și crede că idea a fost a copiilor.
„Eu nu știam de înregistrarea respectivă, am văzut pe Facebook azi dimineață. Cred că copiii au vrut să-i facă o surpriză doamnei. Nu a fost cea mai inspirată alegere, cred că nici poezia, nici melodia. Putea să fie un mesaj mult mai scurt. E mult mai adecvat vârstei lor”, a spus la Europa FM Horia Goliciu, șeful Complexului Sportiv Național Orșova.
„De la fetele din lotul de canotaj a pornit ideea”, a spus pentru Golazo și antrenorul Cristian Mariș, în vreme ce Elisabeta Lipă a mărturisit, pentru același site, că le mulțumește sportivilor pentru urări și că îi pare rău că „au ajuns să fie luați peste picior tocmai ei, care s-au născut la 20 de ani de la căderea regimului comunist”.
Anul acesta, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport , Elisabeta Lipă, candidează pe listele Partidului Social Democrat pentru un mandat de deputat în judeţul Botoşani.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin