Confidenţialitate

Cum ne apărăm democrația. Poetul Radu Vancu: „Noi credem că votul extremist nu este o soluție, ci o parte din problemă” | VIDEO

Mai sunt românii dispuși să protesteze pentru democrație? Poetul Radu Vancu, cel care a citit „EuRo Manifest” la mitingul pentru democrație și pentru viitorul european al României, organizat în capitală, a fost invitatul Mădălinei Dobrovolschi la emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM.

Cum mai simțiți disponibilitatea românilor de a protesta?

 „Suntem dispuși să ne apărăm democrația. În ultimele trei decenii și jumătate pentru democrație s-a murit, s-a protestat, s-a luptat. Cumva în ultimul an această disponibilitate de a protesta pentru democrație părea diminuată. Piețele României fuseseră ocupate de oameni care strigau pentru valori contrare democrației, împotriva Uniunii Europene, pentru extremism. În București a fluturat un steag al Rusiei și asta era bulversant și părea că forța noastră de a apăra democrația europeană s-a diminuat sau e în pericol de dispariție. Și de asta cred că o manifestație pro-europeană a fost atât de utilă.

Sunt de acord că România de la EuRo manifest nu a semănat cu România protestelor anti-europene care era o combanație între o Românie MAGA cu figuri voievodale, caricaturizate, pline de violență și dorința de a distruge. E o Românie în care nu te-ai simți confortabil să fii. Eu cred că nu aia e România dominantă. A fost o scenografie dezagreabilă intenționat construită tocmai pentru a te descuraja să ieși în stradă.”

„Noi credem că votul extremist nu este o soluție, ci o parte din problemă”

„Cred că fiecare dintre noi cei care dorim ca România să rămână europeană am fost în stradă pentru probleme pe care le enunță pe bună dreptate și votanții domnului Georgescu, ai doamnei Gavrilă. Ei sunt nemulțumiți de justiție, de sănătate, de partide. Toți suntem neumulțumiți.

Noi cei care am fost sâmbătă în piață credem că numai în interiorul democrației europene s-ar putea rezolva problemele acestea, ei sunt convinși că un vot care ar distruge acest sistem ar reseta jocul, or asta este o utopie. 

Eu cred că votanții proiectului democratic o înteleg oricum și votanții extremismului încep să o înțeleagă. Unii încep să se trezească, dar să credem că putem să îi trezim pe votanții hipnotizați e o iluzie. Depui o energie enormă pentru a trezi un număr mic de fanatici.

Eu cred că fanatismul e complicat de tratat rațional, singura șansă este să încercăm să inculcăm acest sentiment al urgenței în indeciși, în nehotărâți, în cei care nu au ieșit la vot. Această cantitate mare de oameni indeciși va decide viitorul României.”

Ce valori înseamnă România Europeană?

„Pe de-o parte acest clivaj est-vest mă tem că ține deja de trecut. Vedem în Vest, administrația Trump dispusă la colaborare cu Rusia. Eu cred că clivajul e între democrat și antidemocrat. Acolo se trage linia de demarcație. Nu mai e vorba de o zonă geografică, ci e vorba de democrație și anti-democrație.

Sunt convins că SUA va redeveni această țară pentru democrație, dar numai după Administrația Trump.

Este o mare șansă pentru noi că președintele Franței e un militant pentru cauza democrației României în acest context atât de riscant. Singura soluție pentru pace e să ai o armată puternică, mai ales când e Rusia lângă tine.”

Cum ar arăta România în afara Uniunii Europene?

„Am avea soarta Republicii Moldova înainte de Maia Sandu. Înainte de ea, Republica Moldova era terenul de joacă al Rusiei și asta am fi și noi fără dubiu – un stat „marionetă” al Rusiei sau chiar un stat anexat al Rusiei.”

Cum putem găsi soluții când vedem informații false din partea administrației Trump?

„E foarte dificil de găsit o soluție. Au picat acest test națiuni care au educație mult mai solidă decât a României. Nu e imposibil. Vedem cât de bine a reacționat Republica Moldova care nu are plasa de siguranță a României și a reușit să evite catastrofa.

Pe de-o parte trebuie toleranță zero și pentru minciună și pentru manipulare. Mie îmi dă speranță faptul că de vreo 3 luni încoace constat că în România există instituții de stat care funcționează – părți ale unor servicii de informație care supraveghează conspiratori.”

Emisiunea completă:

Foto: captură Europa FM

 

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.