Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat că ştirea privind reînscrierea lui Călin Popescu-Tăriceanu în PNL, venită de la Satu Mare, reprezintă o acţiune diversionistă a PSD, care intenţionează să mascheze citirea în plenul Parlamentului a moţiunii de cenzură.
‘
‘PSD încearcă o strategie de a scăpa de citirea moţiunii de cenzură şi au venit şi cu această ştire. Importantă e moţiunea’, a spus Pocora.
‘
Ea a precizat că Statutul PNL are prevederi pentru astfel de situaţii şi a arătat că înscrierea se face în organizaţia arondată domiciliului sau reşedinţei sau care se află în zona în care persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea.
‘
‘Am văzut când domnul Tăriceanu a plecat, acum auzim că s-a răzgândit şi că şi-ar dori înapoi în PNL. Statutul PNL are prevederi pentru aceste situaţii, există obligativitatea de a respecta Sstatutul, de a te înscrie acolo unde domiciliezi, unde ai reşedinţă sau activităţi, sunt o serie de proceduri’, a spus Pocora.
‘
Ea a menţionat că, potrivit statutului, dacă organizaţia judeţeană nu e de acord cu reînscrirea lui Tăriceanu, acesta nu se poate întoarce în PNL.
‘
‘Domnul Ponta şi PSD se încăpăţânează să spună că USL ar trăi pe undeva şi fac astfel de acţiuni şi diversiuni. Pe domnul Tăriceanu l-or fi invitat (să se reînscrie în PNL, n.r.) prieteni apropiaţi PSD’, a spus Pocora.
‘
Întrebată dacă Tăriceanu este membru PNL în acest moment, Pocora a precizat: ‘Procedural, ca să devii membru, trebuie să completezi adeziunea, iar acest lucru se poate verifica la organizaţie. Un membru se înscrise în organizaţia locală, apoi e validată această înscriere de către Biroul Judeţean, ori la judeţ lucrurile stau cu totul altfel’.
‘