Confidenţialitate

A început procesul în care președintele CJ Iași, Costel Alexe, este judecat pentru luare de mită şi instigare la delapidare | AUDIO

Începe procesul în dosarul Tabla, în care fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, este judecat pentru corupție. În prezent, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a fost trimis în judecată pentru , după ce ar fi primit 22 tone de tablă de la un fost director al Combinatului siderurgic Liberty Galaţi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Judecătorii de la Instanţa Supremă au dispus începerea judecăţii pe fond în dosarul numit de presă TABLA, după ce magistraţii au respins, definitiv, contestaţiile depuse de Costel Alexe şi membri ai familiei sale implicaţi în acest caz.

În dosar mai sunt judecați doi frați ai fostului ministru, dar şi soţia acestuia, de care – potrivit presei locale – actualul şef al Consiliului Județean Iaşi ar fi divorţat, imediat după ce a fost pus sub acuzare de DNA.

Costel Alexe a fost trimis în judecată în iunie 2022. Potrivit procurorilor, în calitate de ministru al Mediului, ar fi pretins, direct, de la directorul combinatului siderurgic Liberty Galaţi mai multe produse din tablă.

E vorba de 22 de tone, a căror valoare este de aproape 100.000 lei.

Tabla ar fi fost folosită în localitatea Sculeni, unde familia Alexe deţine mai multe clădiri.

La schimb, Combinatul ar fi primit, cu titlu gratuit, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

Depozitul era unul dintre cele 68 neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018.

Mai mult, pentru a crea o aparenţă de legalitate, directorul general al combinatului siderurgic Liberty Galaţi, Bogdan Grecu, ar fi determinat două subalterne să încheie contracte de sponsorizare cu o asociaţie controlată de Familia Alexe.

Sursa foto: Facebook / Costel Alexe

Citește și: MApN, avertisment în privința unei știri false referitoare la conflictul din Ucraina. „Ministerul Apărării Naționale va reacționa cu promptitudine pentru devoalarea oricărei încercări de dezinformare” | FOTO