Unanimitate în PNL pentru alegeri prezidenţiale la termen. Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină organizarea alegerilor prezidenţiale în luna noiembrie, a anunţat preşedintele PNL. Nicolae Ciucă a susținut că la baza deciziei PNL ar sta şi discuțiile cu oameni:
Nicolae Ciucă, președintele PNL: Campania nu se poate desfășura în luna august. Este o perioadă de vacanță
„Și, desigur, nevoia aceasta de a face în așa fel încât precampania să nu se desfășoare în luna iulie sau campania să se desfășoare în luna august când, știm cu toții, este o perioadă de vacanță și, în felul acesta, în unanimitate, toți membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord ca în continuare să susținem desfășurarea alegerilor prezidențiale la termen”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele PNL.
Întrebat dacă PNL va ieși de la guvernare din cauza neînțelegerilor cu PSD, Nicolae Ciucă a spus că liberalii rămân în coaliție.
Şedinţa conducerii PNL a avut loc în acelaşi timp cu consultările premierului Ciolacu cu partidele, la Guvern, pe calendarul alegerilor prezidenţiale.
Decizia premierului vine în contextul în care liberalii și social-democrații nu au căzut de acord asupra datei prezidențialelor. PNL nu a agreat data de 15 septembrie pentru primul tur, susținută de PSD.
Nicolae Ciucă: „Cred că este absolut normal să avem o întâlnire în Coaliție”
„După ce se vor fi finalizat aceste discuții, cred că este absolut normal să avem o întâlnire în Coaliție. Așteptăm de la premier să avem aceste discuții. Partidul Național Liberal a dat dovadă de fiecare dată de responsabilitate și ne vom îndeplini această îndatorire de a continua să asigurăm guvernarea României, ținând cont încă o dată de toate provocările și amenințările care sunt în jurul nostru”, a declarat Nicolae Ciucă.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea