Confidenţialitate

PNL Sibiu a dat jos afișele cu Klaus Iohannis și Coaliția pentru familie

Zilele trecute, pe internet a fost publicată o fotografie în care apare sediul PNL Sibiu. Pe geamul clădirii, chiar la intrare, sunt lipite două afișe: unul cu președintele Klaus Iohannis, celălalt al Coaliției pentru familie, organizația care a strâns semnături pentru modificarea Constituției în sensul redefinirii familiei drept relație între o femeie și un bărbat.

 

Europa FM a vrut să afle cum justifică PNL Sibiu această alăturare de fotografii și dacă președintele Klaus Iohannis a devenit un susținător al cauzei Coaliției pentru familie. Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, ea însăși una dintre vocile care solicită revizuirea Constituției, a precizat că fotografia cu șeful statului este acolo din campania prezidențială și ”a rămas acolo pentru că noi, cei din PNL Sibiu, îl respectăm în mod deosebit și este un partener pe care l-am susținut”. Însă, a adăugat că afișul a fost dat jos ”pentru a nu-i face rău președintelui”.

 

La fel s-a procedat și cu fotografia Coaliției pentru familie. ”Nu vreau ca din cauza mea și a curajului meu să asociez cele două instituții care nu știu dacă doresc să se asocieze și să le dau apă la moară unora care din asta trăiesc: din dezinformare, manipulare și lipsă de toleranță”, a declarat Raluca Turcan pentru Europa FM.

 

Pe de altă parte, întrebată dacă în PNL a existat o dezbatere privind drepturile minorităților sexuale, deputata a spus că ”sunt colegi pro și colegi contra și nu există o opinie în momentul de față asumată la nivelul partidului”.

 

Raluca Turcan a insistat că, deși susține demersul Coaliției pentru familie, acest lucru nu înseamnă că este împotriva drepturilor persoanelor de același sex. ”Civil, au dreptul să-și reglementeze relațiile”, a declarat ea.

 

Însă, în România, orice încercare în Parlament de a introduce parteneriatul civil a fost respinsă, atrage atenția Asociația ACCEPT. Președintele executiv al asociației, Florin Buhuceanu, vrea ca discuțiile să fie reluate în legislativ, dar cu viitorul Parlament, rezultat în urma alegerilor din decembrie.

 

Liderul ACCEPT afirmă că statul ar trebui să ia măsuri pentru a proteja toate cuplurile și familiile din România, nu doar o categorie. ”Este vorba despre 800.000 de cetățeni români, familii monoparentale, familii în care femeia este capul familiei, familii fără copii”, a exemplificat Florin Buhuceanu. ”Cel mai probabil, România va fi sancționată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și va fi forțată să reglementeze această chestiune”, a adăugat acesta.

 

Recent, Coaliţia pentru familie a cerut Parlamentului să urgenteze organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Data înaintată: 11 decembrie, simultan cu alegerile parlamentare. Însă, reprezentantul Asociației ACCEPT spune că ar fi o decizie greșită pentru că dezbaterea despre drepturile minorităților sexuale ar fi politizată.

 

Sursa foto http://sutu.ro/