Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Tudose urmează să fie inițiată de PNL și USR, a declarat liderul deputaților PNL, Raluca Turcan.
Ea a afirmat că liberalii vor purta discuţii cu UDMR, PMP, minorităţile naţionale şi parlamentarii neafiliaţi.
De asemenea, deputatul USR, Dan Barna, a declarat că USR şi PNL lucrează la un text comun al moţiunii de cenzură.
La rândul său, liderul senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu, a afirmat că se aşteaptă să existe câţiva parlamentari social-democraţi care să înţeleagă faptul că „românii vor să scape de guvernul PSD-Dragnea”.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat la finalul şedinţei Biroului Executiv al partidului, că liderii liberali au căzut de acord să depună o moţiune de cenzură, urmând să fie iniţiate discuţii pentru obţinerea susţinerii din partea altor formaţiuni parlamentare.
Decizia a fost luată în unanimitate, într-o şedinţă a Biroului Executiv Naţional la care au participat şi membrii grupurilor parlamentare.