Confidenţialitate


PNL și USR PLUS au acceptat condiția pusă de UDMR pentru a vota desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților


PNL și USR PLUS au acceptat condiția pusă de UDMR pentru a vota desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților

Partidele aflate la guvernare a ajuns la un compromis pentru deblocarea dezbaterilor pe proiectul de lege privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților. Actul normativ urmează să intre joi în dezbaterea Camerei Deputaților.

PNL și USR PLUS au acceptat condiția pusă de UDMR pentru a vota desființarea Secției speciale, și anume introducerea unei imunități sporite pentru magistrați, astfel încât judecătorii și procurorii să nu poată fi trimiși în judecată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, au explicat surse din cadrul coaliției, secția de judecători a CSM va aviza trimiterea în judecată a judecătorilor, iar secția de procurori va aviza trimiterea în judecată a procurorilor.

Compromisul a fost acceptat marți după-amiază, în cadrul unei întâlniri a coaliției cu ministrul Justiției, Stelian Ion. Acest aviz pentru trimiterea în judecată a magistraților a fost cerut și de CSM, ca o garanție pentru respectarea independenței judecătorilor și procurorilor.

În prezent, Legea 303 / 2004 prevede că avizul CSM este necesar doar pentru percheziția, reținerea sau arestarea judecătorilor sau procurorilor, nu și pentru trimiterea lor în judecată.

Potrivit surselor citate, cealaltă condiție a UDMR, și anume ca dosarele care vizează magistrați să nu mai fie anchetate de DNA, ci de Parchetul General, nu a fost acceptată.

La acest capitol s-a convenit respectarea competenței materiale a Parchetelor, dosarele cu magistrați care vizează infracțiuni de corupție urmând a fi instrumentate în continuare de DNA.

roiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a fost adoptat de Guvern și transmis Parlamentului luna trecută.

Ministrul Stelian Ion declara la acel moment că Secția specială este o anomalie juridică, creată cu nerespectarea unor principii fundamentale, care a adus multe probleme.

Foto: Inquam Photos / George Călin


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria