În mai multe județe, împărțirea banilor pentru bugetele locale creează disensiuni între PNL și PSD. La Gorj, nemulțumirile au mers până într-acolo încât PNL a cerut ruperea coaliției și ieșirea de la guvernare. La Caraș, în schimb, consilierii PNL au părăsit sala în care urma să se voteze bugetul.
Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache: „Nu putem să purtăm doar povara acestei coaliții, iar beneficiile să le primească PSD-ul”
În teritoriu, reprezentanții PNL sunt nemulțumiți pentru că primăriile unde sunt primari PSD au primit bani mai mulți de la bugetul statului. Ei vorbesc de discriminare și cer inclusiv ruperea coaliției. „Noi am luat decizia să solicităm conducerii centrale a partidului să se iasă de la guvernare. Că noi nu putem să purtăm doar povara acestei coaliții, iar beneficiile să le primească PSD-ul”, a spus preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache. Împărțirea a fost făcută de Consiliul Judeţean Gorj, care repartizează primăriilor sumele defalcate pentru drumurile judeţene şi comunale.
Primarul oraşului Rovinari, Robert Filip: În Gorj, coaliţia de guvernare nu funcţionează
„Diferențele dintre primarii PSD și primarii PNL sunt extrem de mari, la sumele primite”, a spus primarul oraşului Rovinari, Robert Filip. De asemenea, la Reșița, nemulțumiți de banii alocați aleșilor PNL, Grupul consilierilor județeni PNL s-a retras – cu scandal – din sala de ședințe în care se discuta bugetul. Sursa foto: Shutterstock Citește și: Remus Pricopie: AUR și Partidul Șoșoacă „o combinație de mai multe lucruri rele: sunt și naționaliști și extremiști și populiști și eu aș spune că sunt și KGB-iști” | VIDEO