Prețurile asigurărilor auto au explodat. În unele cazuri, tarifele s-au dublat sau chiar triplat în ultima vreme.
În aceste condiții, PNL cere audierea în Parlament a șefului Autorității de Supraveghere Financiară.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe:
„Soluțiile pe care ni le dorim în acest moment țin, pe de o parte, de stoparea creșterii prețurilor polițelor RCA. Vom solicita audierea președintelui ASF într-o ședință comună a celor două comisii de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților și a Senatului și prezentarea atât a anumitor justificări privind situația prețurilor RCA-ului în acest moment și, bineînțeles, soluții.”
Mii de români care dețin mașini dar și companii din sectorul transporturilor s-au plâns de explozia prețurilor pentru polițele RCA.
Parlamentarii ar urma să afle de la șeful Autorității de Supraveghere Financiară ce planuri are pentru a domoli creșterile. Din nou, Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL:
„Afectați sunt, deopotrivă, properietarii de mașini și vehicule cât și, bineînțeles, transportatorii. Trebuie să ne asigurăm că nu poate fi vorba de o anumită lipsă de acțiune ca în cazul, de exemplu, crizei din zona energiei și, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în momentul de față ASF-ul studiază și vine cu propuneri concrete pentru stabilizarea prețurilor asigurărilor în România
O companie de asigurări auto de stat este una dintre soluțiile luate în calcul de autorități pentru a frâna creșterea prețurilor la RCA din ultima perioadă. Discuția este una mai veche, dar guvernul pregătește acum un proiect în acest sens.
Dacă proiectul va deveni realitate, românii își vor putea asigura mașinile la stat. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, spune că deocamdată proiectul este în studiu la guvern:
„A fost una din măsurile pe care, în acest moment, Guvernul le gândește pentru a soluționa criza din zona prețurilor asigurărilor și în special a RCA-urilor.”
Purtătorul de cuvânt al PNL a fost întrebat când ar putea apărea o astfel de companie de asigurări de stat, dar a evitat să răspundă. El a mai spus că soluții pentru stoparea creșterii prețurilor trebuie să vină și din partea Autorității de Supraveghere Financiară:
„Ar fi trebuit să fie suficient de vigilent să nu se ajungă în situația în care suntem astăzi sau să preîntâmpine anumite practici care, de exemplu, au determinat falimentul City Insurance.”
Compania de asigurări de stat, la care românii și-ar putea face polițe și pentru locuințe sau bunuri, ar putea fi lansată în primăvară, scrie publicația economica.net.
Autori: Iorgu Ianoși, Ani Sandu