Confidenţialitate

PMB: „Nu s-a discutat alt loc de prezentare a trofeului câştigat de Halep în afara Arenei Naţionale”

Primăria Municipiului Bucureşti a informat luni că nu s-a pus în discuţie niciun moment ca prezentarea trofeului câştigat de Simona Halep la Roland Garros să se desfăşoare în alt loc decât la Arena Naţională.

“Primăria Municipiului Bucureşti dezminte categoric informaţiile vehiculate în mediul online conform cărora ar fi refuzat aprobarea desfăşurării evenimentului de prezentare a trofeului câştigat de Simona Halep la Roland Garros în altă locaţie decât Arena Naţională. (…) Subliniem încă o dată faptul că nu s-a pus în discuţie niciun moment ca acest eveniment să se desfăşoare în altă locaţie decât la Arena Naţională şi ne exprimăm regretul că un astfel de eveniment, atât de important pentru România, este folosit ca instrument politic cu scopul de a denigra atât instituţia Primăriei Capitalei, cât şi numele primarului general”, a precizat PMB.

Potrivit municipalităţii, duminică, în jurul prânzului, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a contactat Primăria Capitalei în vederea organizării unui eveniment care să marcheze performanţa Simonei Halep.

“Primăria Municipiului Bucureşti a răspuns prompt acestei propuneri, mai ales că, la iniţiativa primarului general şi prin votul CGMB, Simona Halep este cetăţean de onoare al Bucureştiului. Astfel, reprezentanţii Primăriei Capitalei, precum şi cei ai Federaţiei Române de Tenis au stabilit, de comun acord, că Arena Naţională reprezintă cea mai potrivită locaţie unde se poate organiza un eveniment de înaltă ţinută, aşa cum merită o campioană de talia Simonei Halep. Arena Naţională oferă toate facilităţile iubitorilor sportului, atât din punct de vedere al confortului, cât şi al siguranţei sau accesului şi găzduieşte cele mai importante evenimente sportive naţionale şi internaţionale”, a adăugat PMB.