Confidenţialitate

Ploiești: Nou protest al angajaţilor de la Salubritate

Angajaţii firmei Rosal Grup, companie care asigură salubritatea orașului Ploiești şi a unor localități prahovene, au intrat în grevă.

Gunoaiele nu mai sunt ridicate, la o lună după un protest similar.

Angajații Rosal Grup reclamă întârzierea salariilor.

Primăria comunei Blejoi, localitate situată la câţiva kilometri de Ploieşti, a anunţat că va cere rezilierea contractului.

❗️Important❗️
Angajații firmei Rosal SA sunt în grevă, începând de astăzi. Ei au anunțat că nu vor mai ridica deșeurile…

Publicată de Primăria Blejoi pe Luni, 26 aprilie 2021

”Angajaţii firmei Rosal SA sunt în grevă, începând de astăzi. Ei au anunţat că nu vor mai ridica deşeurile până când nu îşi vor primi drepturile salariale. Dacă operatorul nu îşi va respecta obligaţiile contractuale şi nu va ridica gunoiul în comuna noastră, vom cere rezilierea contractului”, a transmis instituția, luni, pe pagina sa de Facebook.

Primăria Ploiești nu a avut, pentru moment, o reacție față de noul protest.