Confidenţialitate

PLOIEȘTI: Mama unui elev nevăzător nu are voie să participe la ore pentru a-și ajuta băiatul

Anchetă la un liceu din Ploiești după ce mama unui elev nevăzător a primit interdicție din partea dirigintei să participe și ea la ore pentru a-și ajuta băiatul.

Femeia susține că unitatea de învățământ încalcă astfel dreptul elevilor cu cerințe educaționale speciale, transmite corespondentul Europa FM, Diana Frîncu.

Eugenia Grecu, mama lui Rareş, un copil nevăzător în vârstă de 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Al.I Cuza din Ploieşti, acuză conducerea instituţiei şi o parte dintre profesorii care predau aici că încalcă dreptul elevilor cu cerinţe educaţionale speciale.

Femeia susţine că nu i se mai permite să-şi însoţească băiatul la cursuri, aşa cum a făcut-o timp de nouă ani, deşi prezenţa la ore a unui adult în cazul unor copii cu handicap grav este reglementat de un ordin emis în 2016 de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

De cealaltă parte, reprezentanţii colegiului spun că situaţia este complexă şi acuză mama că şi-a depăşit atribuţiile de însoţitor al unui copil cu nevoi speciale, implicându-se în actul educaţional, prin intervenţiile pe care le face în timpul orelor de curs.

Rareş Grecu este unul dintre elevii eminenţi ai colegiului.

A luat examenul de capacitate cu 7,93 şi a fost declarat admis la examenul susţinut pentru clasa de filologie bilingv limba franceză.