Confidenţialitate

Ploiești: Autoritățile încearcă să prindă ursul care a fost văzut în oraș noaptea trecută / Video

Mobilizare la Primăria Ploiești, după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului, în zona de Nord.

În această seară, o echipa de intervenţie a fost convocată pentru a încerca să captureze exemplarul de urs brun. Între timp, localnicii sunt rugați să anunțe autoritățile dacă văd animalul și să nu se apropie de el.

Recomandările sunt clare: sunați la 112 dacă vedeți ursul, evitați zona de Nord în care animalul a fost observant, păstrați distanța față de animal, dacă-l întâlniți, nu-l fotografiați și nu-l hrăniți.

Primăria spune că, în această seară, a convocat o echipă de intervenție care va încerca să captureze ursul, cu respectarea prevederilor legale.

Din echipă fac parte vânători, un medic veterinar și reprezentanți ai Jandarmilor și Poliției.

Prezența animalului a fost semnalată în zona Gării de Nord din Ploiești, noaptea trecută, iar autoritățile au emis un mesaj RoAlert.

În luna august a anului trecut, un urs a fost prins, la Ploieşti, animalul fiind tranchilizat şi relocat. Ursul fusese văzut în oraş în repetate rânduri, tot în zona de Nord, iar autorităţile au încercat timp de circa o lună să îl prindă.

Sursa Video: Observatorul Prahovean