Mișcarea, digestia, activitățile intelectuale și tot ce facem în fiecare zi necesită un consum de energie. Și starea de oboseală care ne cuprinde uneori chiar și în timpul zilei, nu numai seara, își are sursa la nivel celular, acolo unde reacțiile catalizate de enzime ce stau la baza metabolismului devin deficitare.
Mitocondriile, una dintre componentele celulelor, au rol extrem de important în respirația celulară și în producere energiei. Și tot acest important proces nu ar avea loc fără o coenzimă numită pe scurt ATP, responsabilă pentru transportul energiei în celule. Pentru a fi biologic activă, această conezimă are nevoie de un partener – magneziul. Fără magneziu nu am putea produce energie, mușchii noștri ar fi într-o stare permanentă de contracție și peste 300 de reacții biochimice din organismul nostru ar avea de suferit.
Magneziul este un macro-mineral esențial de care corpul nostru are foarte mare nevoie și pe care îl asimilăm prin dietă.
Magneziul este atât de important, încât reglează și nivelul ator minerale precum calciul, sodiul și potasiul.
Este necesar să cunoaștem fiziologia corpului nostru pentru a ști cum îl putem reechilibra atunci când simțim că stresul și oboseala ne consumă resursele. Și chiar în plină stare de sănătate sau după o vacanță relaxantă este important să ne asigurăm că suntem pregătiți de a produce suficientă energie până la următoarea pauză. Astfel, și aportul de magneziu trebuie să fie corespunzător.