Confidenţialitate


Plecat miercuri seara din Mangalia, un tren de pasageri a ajuns la Timișoara după 30 de ore | AUDIO


Plecat miercuri seara din Mangalia, un tren de pasageri a ajuns la Timișoara după 30 de ore | AUDIO

În România anului 2021, un tren de pasageri a avut nevoie de aproape 30 de ore pentru a ajunge la destinatie.

Garnitura a plecat, miercuri seara, din Mangalia și a ajuns la Timișoara după miezul nopții de joi spre vineri.

Cauzele au fost multiple.

Garnitura a pornit la drum miercuri, la ora 19.40, din gara din Mangalia și ar fi trebuit sa ajungă în orașul de pe Bega, joi, la ora 10.48.

Cele 15 ore, cât ar fi trebuit să dureze deplasarea, s-au dublat.

Primul incident la fost înregistrat înainte de București, când, din cauza vijeliei, a fost ruptă linia de contact pe Magistrala 800.

Abia după 9 ore trenul a putut din nou să își reia parcursul.

Garnitura a pornit spre Timișoara în cursul zilei de joi. La Valea Alba, în județul Mehedinți, locomotiva s-a defectat. La scurt timp, a fost trimisă o alta care, însă, s-a stricat după cateva minute. A venit o a treia locomotivă și, astfel, trenul și-a reluat călătoria.

La Caransebeș, pasagerii au fost transferați într-o altă garnitură care a ajuns, în cele din urmă, la Timișoara.

În Gara din Timișoara au mai coborât doar câteva zeci de pasageri, deși numărul celor care au cumpărat bilete fusese mult mai mare.

Unii dintre călători au preferat să coboare la Caransebeș, unde au fost asteptați de rude sau prieteni care i-au preluat cu mașinile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Dan Turcu

Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…