Serviciul de Telecomunicații Speciale informează că platforma informatică pentru înscriere și programare la vaccinare este disponibilă.
Sistemul a fost nefuncțional în această dimineață, anunț făcut chiar de STS, însă în urma intervenției specialiștilor Serviciului de Telecomunicații Speciale și cei ai Registrului Electronic Național pentru Vaccinări, activitatea a fost reluată.
Platforma s-a blocat la mai puțin de trei zile de la începerea etapei a doua de vaccinare.
“S-a constatat că aplicația Registrul Electronic Național pentru Vaccinări furnizează date cu intermitențe către aplicația de programare la vaccinare. (…) Echipa de dezvoltare a platformei lucrează în acest moment astfel încât cei care doresc să se vaccineze să se poată înscrie în cel mai scurt timp posibil”, a anunțat în această dimineață biroul de presă al STS.