‘În opinia Comisiei Europene, lista de reforme e încurajatoare. Instituția observă un angajament al cabinetului socialist de la Atena de a combate evaziunea fiscală și corupția.
Vineri, Grecia şi miniştrii Finanţelor din zona euro au ajuns la un acord pentru extinderea cu patru luni a programului de asistenţă financiară, iar Guvernul lui Alexis Tsipras a avut termen pînă luni la miezul nopţii pentru a trimite Comisiei o listă de măsuri pentru reformarea economiei. În lipsa ei, statele din zona euro nu ar fi prelungit acordul.
Împrumutul de 240 miliarde de euro a fost acordat Greciei în 2010 de Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și de FMI.
În lipsa unei noi înțelegeri, Grecia riscă din nou să intre în incapacitate de plăți și să părăsească zona euro.
Alexis Tsipras și-a anunțat de curînd conaționalii că dificultățile prin care trec nu s-au încheiat. E un mesaj foarte diferit față de cel din campania electorală, cînd Partidul Syriza a promis să pună capăt politicilor de austeritate impuse de către creditorii internaționali.
Datoria Atenei trece în momentul de față de 320 de miliarde de euro – 175% din Produsul Intern Brut. Un sfert din populația activă nu are de lucru, iar în rîndul tinerilor șomajul a ajuns la nivelul de 50%.