Update
Tragedie pe DN2 în județul Suceava.
Un copil de 4 ani și 4 adulți au murit, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, în zona comunei Grănicești. Trupul copilului a fost găsit sub cupola uneia dintre mașini.
7 persoane se aflau în cele doua autoturisme. Alți 2 copii sunt răniţi și au fost transportați la spital.
În zonă a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Centrul Infotrafic anunță că circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
Update
Cele 4 persoane au fost descarcerate. Din nefericire, 3 dintre ele au fost declarate decedate, iar pentru a patra se aplică manevre de resuscitare.
In afara celor 4 victime care au fost incarcerate, toate adulte, au mai fost răniți doi minori. Aceștia sunt conștienți și li se acordă îngrijiri medicale la fața locului.
Știrea Inițială
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane – anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Patru dintre victime sunt încarcerate. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
Accidentul s-a produs pe DN 2, în localitatea Grăniceni, fiind implicate două autoturisme.
”Din primele informaţii, în cele două maşini se aflau 7 ocupanţi, dintre care 4 persoane sunt încarcerate. Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Suceava.
La locul intervenţiei acţionează două echipaje de dscarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.
FOTO IGSU