Confidenţialitate

Plajele de pe litoralul romanesc vor fi largite si vor avea diguri noi

Lucrările vor începe în această toamnă, când numărul turiștilor din stațiuni va fi tot mai mic.

Va fi adus nisip din Marea Neagră și astfel vor fi lărgite 5 loturi de plajă – cu aproximativ 33 de hectare. Lucrări de protecţie şi reabilitare se vor face pe loturile Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud.

Proiectul este realizat de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea cu fonduri europene în valoare de 145 de milioane de euro.

În acest moment au început lucrările la un dig de protecție în Tomis Nord, unde se va trece la înnisiparea artificială după 15 septembrie 2014. Lucrările la lotul Mamaia Sud vor începe în octombrie.

Contractele pentru cele cinci loturi au fost semnate în iunie anul trecut, cu două asocieri de firme. Lucrările ar trebui să se încheie în noiembrie anul viitor. Autoritățile speră să atragă fonduri europene și pentru faza a doua a proiectului, respectiv pentru zonele Mamaia-Centru-Nord, până la Năvodari, precum și de la Eforie Centru, până la 2 Mai.