Comisia juridică şi Comisia de buget au decis luni să elimine plafonul de 250.000 de franci elveţieni din legea privind conversia creditelor, la solicitarea PSD, deputaţii aducând şi modificări menite să clarifice amendamentele.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că PSD va propune luni retrimiterea proiectului de lege la comisie pentru a fi eliminat și pragul de 250.000 franci elvețieni, urmând ca marți, la votul final, legea să poată fi adoptată.
Persoanele care au luat credite în franci elveţieni vor putea cere conversia în lei la cursul istoric cu două condiţii: să aibă un grad de îndatorare de peste 50%, iar valoarea creditului contractat să nu depăşească 250.000 de franci elveţieni, au decis lunea trecută comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, la propunerea deputatului PSD Viorel Ştefan și cu voturile social-democraților.