Pink a fost numită ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNICEF, fiind determinată să accepte această colaborare de către fiica sa.
“Focul a fost aprins, evident, de faptul că sunt mamă”, a explicat cântăreaţa în acest inverviu pentru revista People.
Artista americană este căsătorită cu motociclistul profesionist Carey Hart din ianuarie 2006 şi au împreună o fetiţă pe nume Willow Sage Hart, în vârstă de patru ani.
Primul ei rol în calitate de ambasadoare UNICEF va fi de purtător de cuvânt pentru o nouă iniţiativă a organizaţiei, Kid Power, care are ca scop să promoveze viaţa sănătoasă în rândul tinerilor, prin utilizarea unei aplicaţii şi a unei brăţări care monitorizează activitatea fizică.
În iulie, Pink s-a alăturat UNICEF pentru o călătorie în Haiti, unde a vizitat un centru de ajutorare a mamelor tinere şi copiilor, iar acest lucru a motivat-o în luarea deciziei privind o colaborare pe termen lung cu organizaţia.
Cântăreaţa americană, în vârstă de 36 de ani, a vândut peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 20 de milioane de single-uri în format digital.
De-a lungul carierei, a fost recompensată, printre altele, cu trei premii Grammy, un Brit Award şi şase MTV Video Music Awards.