Confidenţialitate

Pilotii Air France renunta la greva

S-a terminat greva de la compania aviatică Air France: sindicatul din care fac parte cei mai mulți piloţi a anunțat că pune capăt celui mai lung protest social din istoria firmei.

Angajații nu au avut câștig de cauză. Ei au contestat planurile conducerii de a extinde activitatea unei subsidiare: compania Transavia, care operează zboruri în regim low-cost. Potrivit unui purtător de cuvânt al sindicatului, negocierile vor continua ‘într-o atmosferă mai calmă’. Ele vizează pachetele salariale de care se bucură piloții – sindicatul cere ca toată lumea să aibă parte de același tip de contract, în vreme ce administrația insistă asupra negocierilor individuale.

În momentul de față, piloții Air France sunt plătiți mai bine decît cei ai Transavia, iar cei dintâi se tem că subsidiara va începe să opereze din ce în ce mai multe zboruri ale companiei-mamă.

Greva a durat două săptămâni, a blocat la sol jumătate dintre avioanele Air France și a provocat companiei franceze pierderi de sute de milioane de euro.

Statul francez deține 16% din acțiunile Air France, iar compania încearcă de mai multă vreme să reducă nivelul pierderilor și să facă față competiției din partea transportatorilor low-cost precum Easyjet și Ryanair.