Ajuns la ediția 22, evenimentul și-a desfășurat probele de șosea pe traseul VTM din Lerești, zona barajului Râușor, și probele off-road și SUV în masivul Capitanu.
Timp de două zile, 11 modele au fost supuse testelor, în căutarea câștigătorilor pentru fiecare categorie din concurs.
Iată rezultatele în urma jurizării:
Cel mai 4×4-off-road – Land Rover Defender X
“Considerăm că este o onoare și un semn de respect pentru segmentul SUV unde suntem prezenți cu preponderență, să participăm, ca în fiecare an, la deja consacratul eveniment “Cel mai 4×4”. Cea de-a 22-a ediție, ne-a întregit portofoliul de premii pentru modelul Defender, acesta fiind câștigătorul “Cel mai 4×4 – Offroad”.
Ediția specială Defender X, concurenta în cadrul competiției, a dezvăluit încă o dată capabilitățile de excepție demonstrate în teren accidentat și ADN-ul de autentic offroader specific mărcii Land Rover.
Calitățile sale unice în ceea ce privește designul premium minimalist, atât în cazul habitaclului cât și în exterior, îmbinate cu abordarea tehnologică avansată și un nivel de confort care excede ceea ce azi găsim în segmentul specific, sunt și vor fi valorile căutate și apreciate de către clienții noștri.“ a declarat Mihai Ivănescu, CEO Premium Auto.
Cel mai SUV 4×4-Jeep Compas 4xe PHEV
„Ne face o deosebita plăcere sa primim acest premiu în numele unui produs cu care Jeep și-a început drumul în segmentul SUV-urilor plug-in hybrid și care reconfirmă reputația mărcii în segmentul 4×4.
Titlul absolut ”Cel mai 4×4 SUV”, obținut de noul Jeep Compass 4xe, ne onorează și confirmă faptul că noul Jeep compact este cel mai abil din segment. Vă mulțumim pentru evaluarea obiectivă a performanțelor mașiniii și pentru reziliența echipei de a organiza competiția în aceste vremuri provocatoare pentru industria auto”, a declarat Narcis Adrian Ghiță, CEO Auto Italia.
Cel mai 4X2 SUV verde- Kia EV6
“Este o onoare să câștigăm premiul „Cel mai 4×2 SUV verde” cu EV6. Acest model este cu adevărat o dezvoltare emblematică si a fost conceput încă de la început pentru a face mobilitatea electrică distractivă, confortabilă și accesibilă, combinând o autonomie foarte impresionantă în lumea reală, capacități de încărcare ultra-rapidă, un interior spațios de înaltă tehnologie și o experiență de condus cu adevărat plină de satisfacții. EV6 este un semn interesant a ceea ce urmează să vină în gama noastră electrificată, aflata în plina evoluție.” a declarat Dan Chitaru, președinte Kia Romauto.
Cel mai 4X4 SUV verde- Hyundai Tucson full hybrid
“Suntem bucuroși că am putut oferi Competiției un concurent redutabil – TUCSON 1.6T-GDi 230CP Hybrid 4WD 6AT Luxury – care a reușit să impresioneze, grație calităților tehnologice avansate, într-o companie selectă și exclusivistă!
Categoria la care a ieșit învingător, confirmă angajamentul producătorului în ceea ce privește dezvoltarea de produse eficiente din punct de vedere al gradului de poluare, oferind totodată performanțe tehnice, de design și confort excelente! Clienții noștri vor fi încântați de această confirmare!” a declarat Dorian Buzea, Director General Dab Auto Serv.
Cel mai 4X4 SUV Premium-DS7 4×4 Crossback E-Tense
“Este primul an în care am participat la secțiunea 4×4 în cadrul celei mai vechi competiții 4×4 din Europa și am fost și premiați obținând titlul „Cel Mai 4×4 SUV Premium” cu DS 7 CROSSBACK E-TENSE 4×4. Noul DS 7 CROSSBACK E-TENSE 4X4 a reușit să impresioneze membrii juriului cu modul 4×4 sau 4WD, disponibil numai pe versiunea E-TENSE 4×4.
Sistemul îmbunătățește manevrabilitatea pe drum sau pe teren dificil. Puterea motoarelor este distribuită uniform pe toate cele patru roți, îmbunătățind considerabil aderența, indiferent dacă drumul pe care ești este unul plin de viraje, umed, noroios sau înzăpezit. Sunt mândru că am reușit să atragem voturile și admirația juriului și să câștigăm marele premiu al categoriei!” a declarat Andrei Duică, CCO Trust Motors, importator oficial al mărcii DS în România.
Cel mai 4X2 SUV-Dacia Duster Tce 150 EDC
“Suntem mândri de acest premiu care confirmă, odată în plus, atributele recunoscute ale modelului nostru emblematic: robusteţe, accesibilitate şi polivalenţă. Sunt tot atâtea calităţi care explică succesul comercial al modelului Duster, care continuă să fie liderul incontestabil al segmentului SUV în România.” a declarat Nicolas Leitienne, Director de Marketing Dacia.
Colegul nostru, Radu Constantinescu, a făcut parte și în acest an din juriul competiției, alături de Gigi Gavrilă (specialist off-road adventure, președintele juriului), Constantin Opris (Capital), Vlad Cristea (Profit News), Daniel Costea (Presdinte APAR-Asociația Presei Auto), Robert Adam (turații.ro) și Răzvan Cornateanu.
Modelele aflate în competiție în acest an au fost: Dacia Duster Tce 150 EDC 4×2,DS7 Crossback E-Tense 4×4,Hyundai Tucson full hybrid luxury 4×4,Jaguar E-Pace,Jeep Compas 4xe Plug-in Hybrid, Land Rover Defender X, Kia Sportage hybrid, Kia EV6, Opel Grandland Hybrid, Peugeot 3008 plug-in hybrid, Renault Captur E-tech plug în hybrid.
Titlurile acordate în competiția „Cel mai 4×4” sunt Mărci Înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, fiind singura competiție națională de tradiție rezervată domeniului 4×4.