Doi sateliți care ar putea fi lansați în spațiu spre sfîrșitul anului viitor de Agenția Spațială Europeană cu scopul studierii Soarelui vor avea în componența lor o serie de piese fabricate în România.
Este vorba despre două tipuri de plăci electronice ce vor fi extrem de importante în procesul de analiză, realizate la Bacău.
Proiectul Agenției Spațiale Europene se numește Proba 3 și reprezintă o premieră în domeniu. Proiectul va avea ca scop studiul și demonstrarea zborului în formație a doi sateliți, menținuți la câteva sute de metri unul de celălalt, cu o precizie de câțiva milimetri, care să adune informații despre atmosfera și coroana Soarelui.
Două tipuri de plăci electronice pe care le vor avea sateliții sunt fabricate la Bacău, unde există filiala unei mari companii israeliene din domeniu.
Plăcile electronice fabricate la Bacău formează, împreună cu un alt ansamblu, un instrument coronograf. Practic, este vorba despre piese extrem de importante pentru realizarea acestui studiu propus de Agenția Spațială Europeană, la care lucrează specialiști din toată Europa.
Se estimează că sateliții realizați cu piese fabricate în România vor fi lansați în spațiu spre sfîrșitul anului 2020.