Confidenţialitate


Pierderi de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari în 2021 pentru turismul mondial, din cauza pandemiei


Pierderi de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari în 2021 pentru turismul mondial, din cauza pandemiei

Pierderile au fost cauzate de restricțiile impuse în toată lumea în contextul pandemiei de COVID-19, iar estimarea este făcută de Organizaţia Mondială a Turismului, for care apreciază că reluarea activităţilor în acest sector este lentă şi fragilă.

Previziunile, similare cu pierderile înregistrate în 2020, vin pe fondul unor noi restricţii impuse în special în Europa pentru a face faţă unui nou val al epidemiei şi variantei Omicron, detectată pentru prima dată în Africa de Sud şi care se răspândeşte în prezent în întreaga lume.

Fluxurile de turişti internaţionali ar urma să rămână anul acesta “cu 70 până la 75% mai mici” decât înaintea pandemiei.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului, 46 de ţări sunt în această etapă a pandemiei închise complet pentru turişti, adică o destinaţie din cinci, iar 55 de state sunt parţial deschise.

Există însă și patru ţări care au ridicat toate restricţiile: Columbia, Costa Rica, Mexic şi Republica Dominicană.

Ratele inegale de vaccinare şi noile tulpini de COVID-19, inclusiv varianta Omicron, ar putea încetini redresarea turismului, subliniază organizaţia, care se teme şi de efectele recentei creşteri a preţului petrolului asupra călătoriilor.

Autor: Ioana Brustur Căpitanu

Citește și: Reprezentanții G7, întrunire de urgență pe fondul răspândirii variantei Omicron. Japonia anunță că închide granițele pentru toți turiștii


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…