Confidenţialitate

Piața Victoriei: SeeYou, prima aplicație din România pentru persoane cu deficiențe de vedere | VIDEO

Alex Cucu, unul dintre cei patru programatori care au făcut SeeYou, prima aplicaţie web din România ce conectează persoane cu deficiențe de vedere cu voluntarii care se oferă să-i însoțească, a venit la Piața Victoriei, cu Mona Nicolici, pentru a discuta despre provocările oamenilor diferiți și cum pot trece peste acestea, el însuși fiind nevăzător.

Pentru a-i ajuta pe cei cu deficiențe de vedere, echipa din care face parte și Alex a pus la punct o aplicația SeeYou, ce le permite beneficiarilor să ia legătura cu voluntari, care să-i ajute în diverse situații.

„Noi credem că fiecare are responsabilitatea să construiască o societate inclusivă. SeeYou a venit pentru a pune împreună oamenii, primul pas este să intrăm pe seeyou.ro, acolo ne creem un cont de beneficiar sau voluntar și lansăm o invitație. Noi validăm că fiecare persoană este o persoană reală”, spune programatorul despre aplicația SeeYou.

Aceasta este aplicabilă la nivelul întregii țări, iar Alex Cucu le recomandă celor care o folosesc să o utilizeze pentru întâlniri fizice doar în București:

„Oricine din România o poate accesa, fiind un produs software, în schimb îi încurajăm pe oameni ca întâlnirile fizice să fie doar pentru București. Noi ne dorim să avem un nivel al calității cât mai bun și să nu avem voluntari care așteaptă un an și nu apare nicio invitație la ei în oraș.”

În România, principala meserie a nevăzătorilor este masajul, a afirmat Mona Nicolici la Piața Victoriei. În plus, sunt doar 5 programatori nevăzători, iar Alex este unul dintre ei.

„Noi ne-am gândit și lucrăm la o cercetare amplă pentru a lansa un ghid al meseriilor de viitor pentru nevăzători. (…) Acest ghid o să fie bazat pe ce trebuie să facă persoanele cu deficiențe de vedere și ce trebuie să facă angajatorul.”

Alex spune că în momentul în care merge într-o instituție publică, este deranjat de faptul că angajații vorbesc cu însoțitorul său și nu i se adresează direct:

„Asta e o problemă, sunt niște mituri pe care încerc să le sparg. Pentru că nu întâlnesc suficente persoane cu dizabilități suficient de des, încă există percepția că persoanele cu diabilități sunt diferite și ceilalți au grijă de ei încontinuu.”

Urmăriți în continuare emisiunea integrală:

Sursa foto: Captură seeyou.ro