Confidenţialitate

Piata Victoriei – scena deschisa pentru o noua manifestare electorala (AUDIO)

În fața Palatalui Victoria au fost parcate, ieri-seară, 100 de microbuze școlare pentru ca azi, premierul să predea cheile șoferilor – care le vor duce către școlile de la sate.

În această misiune, șeful Guvernului a fost ajutat de vicepremierul Liviu Dragnea.

Până la sfârșitul anului, peste 1200 de microbuze galbene vor ajunge unde copiii care sunt nevoiți să parcurgă kilometri întregi pe jos pentru a ajunge la cursuri.

Premierul declara, în luna martie, că achiziționarea microbuzelor rezolvă și problema așa-numiților băieţi deştepţi din transporturi care ‘puneau preţuri pe kilometru mai mari decât taximetriştii din Paris’.