Ordonanța de urgență care schimbă regulile la numirea șefilor în marile parchete și scoate Secția specială de investigare a magistraților din sistemul ierarhic al Ministerului Public a stârnit un val de reacții fără precedent în parchete și în instanțe.
În parchete, judecătorii și tribunale activitatea este suspendată. Inclusiv DIICOT a decis ca, începând de marți, să își suspende activitatea timp de două săptămâni.
De asemenea, procurorul general, Augustin Lazăr, i-a cerut lui Victor Ciorbea să atace la Curtea Constituțională OUG 7. În plus, CSM ar putea rămâne fără actualul șef – Curtea de Apel București a inițiat procedura de revocare din funcția de membru CSM a Liei Savonea, care este și președinta instituției.
Între timp, ordonanța trecută netransparent prin Guvern, a ajuns vedetă și în discuțiile din partide. Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan cere public modificarea OUG cu argumentul că Secția specială d einvestigare a magistraților nu ar avea ce căuta în afara Ministerului Public.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, îi răspunde ironic. Totuși, anunță un pas înapoi pe care ar urma să îl facă premierul Viorica Dăncilă – modificarea ordonanței de urgență.
Ce își propune Liviu Dragnea să rectifice pentru a calma reacțiile magistraților și pe cele ale Bruxelles-ului, cât e spectacol în riposta din interiorul PSD și care ar fi soluțiile reale de ieșire din criza OUG 7 vor dezbate scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu și jurnalistul Moise Guran, în ediția din această seară a emisiunii Piața Victoriei, cu Anca Simina.