Cu 1952 de cazuri de coronaviroză deja confirmate, România se apropie, în următoarele ore, de scenariul 4 al crizei sanitare, cel în care pacienții cu forme ușoare sau medii de COVID-19 ar urma să fie tratați în altă parte decât în spitale – fie acasă, fie în hoteluri stabilite de autorități. Presiunea pe spitale crește în timp ce medici, asistenți și ambulanțieri reclamă lipsuri sau nereguli în spitale.
În tot acest peisaj incert, Primăria Generală a Capitalei se pregătește de un amplu studiu epidemiologic pentru 10.500 de bucureșteni, pentru care nu are acordul ministrului Sănătății.
Despre programul-pilot de testare discutat pentru București, despre așteptările realiste de la sistemul medical, despre obligațiile, dar și despre drepturile pe care medicii, asistenții și infirmierele le au în aceste zile vorbim azi în „Piața Victoriei”.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu revine la Europa FM de la 18.15, alături de Anca Simina, pentru a analiza subiectele zilei.
Pentru a intra în direct, puteți suna la 0372 069 599 să ne spuneți ce credeți despre reacțiile personalului medical din ultimele zile și ale managerilor de spitale.
Ce drepturi și ce obligații au medicii, asistenții medicali și infirmierele în vremuri de criză? Cum ar trebui ei înțeleși, recompensați, motivați?