Invitatul lui Cătălin Striblea la Piața Victoriei, de la ora 18:15, este Adrian Apetri, unul dintre cercetătorii care au participat la descoperirea vaccinului împotriva coronavirusului de la Johnson&Johnson.
Adrian Apetri lucrează în Olanda, la Janssen, companie deținută de gigantul farmaceutic Johnson&Johnson. Cercetătorul român este directorul științific al Departamentului de Biofizică și Procese Analitice. Mai simplu, departamentul condus de Adrian Apetri verifică chiar calitatea acestui vaccin.
Interviul pe care ni l-a acordat este în nume propriu și e și povestea unuia dintre numeroșii cercetători români plecați să lucreze în străinătate.
Adrian Apetri a plecat din România înainte de anul 2000. Și-a făcut doctoratul în Statele Unite, a muncit acolo și apoi a venit în Europa, unde a lucrat la un start-up care a fost cumpărat de gigantul farmaceutic.
El este specialist în cercetarea unor proteine al căror studiu este relevant în boli precum Alzheimer, dar și pentru fabricarea unor vaccinuri. Una dintre procedurile pe care Adrian Apetri le-a adus la rang de măiestrie este așa-numita pliere a proteinelor.
Foto: INQUAM /Octav Ganea