Confidenţialitate

Piața Unirii – pericol de prăbușire. Construit acum 80 de ani, planșeul este în stare avansată de degradare, iar aceasta poate avansa rapid

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență privind refacerea planșeului din beton din zona Piața Unirii din Capitală.

Acesta a fost construit în urmă cu 80 de ani și este în stare avansată de degradare – arată o expertiză făcută anul trecut. Ar fi nevoie de peste 750 de milioane de lei pentru reparații.

Este vorba de planșeul de beton care susține toată infrastructura din Piața Unirii din București și care acoperă râul Dâmbovița între intersecția dintre străzile Căldărari, Halelor și Bulevardul Dimitrie Cantemir.

Potrivit expertizei, degradarea planșeului poate avansa rapid.

În proiectul de ordonanță de urgență – aflat în dezbatere pentru 5 zile – se impun o serie de lucrări de intervenție pentru a evita un eventual colaps nedorit al structurii sau a unor părți din aceasta.

Menținerea situației actuale a planșeului Unirii expune populația la riscuri semnificative care afectează drepturile fundamentale la viață și la integritate fizică – se mai arată în document.

Se atrage atenția și că lipsa de reacție a statului conduce la încălcarea indirectă a drepturilor fundamentale la viață și la integritate fizică a persoanelor.

Prin urmare, se cere intervenția, prin includerea imediată la finanțare a acestui proiect, prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.

Fondurile pentru refacerea planșeului sunt de peste 750 de milioane de lei.

Foto: Octav Ganea, INQUAM