Îngrijorări la nivel mondial, după ce piețele bursiere americane, japoneze și europene s-au prăbușit luni. S-au înregistrat scăderi între 3 și 12 procente la indicii bursieri. Și la Bursa de la București, indicele principal BET a înregistrat o scădere de aproape 4%.
Zvonurile potrivit cărora Statele Unite se îndreaptă spre recesiune au alimentat temerile investitorilor. Indicatorii macro-economici arată însă un trend ascendent pentru economia americană.
De ce există totuși aceste îngrijorări? Cristian Năsulea, expert în economia mondială, explică
„Berkshire Hathaway a vândut foarte multe acțiuni, inclusiv de la companii foarte mari cu performanțe solide pe termen lung, lucru care a făcut mulți analiști să se întrebe dacă nu există cumva informații care ar putea să ducă la anticiparea unei recesiuni sau unei crize de vreun fel. Mai multe companii mari americane – inclusiv din domeniul IT – au anunțat că vor lua măsuri în așa fel încât să se restructureze pentru a-și consolida activitatea și pentru a-și eficientiza operațiunile”, a explicat Cristian Năsulea.
Momentan, nu sunt semne de recesiune, este de părere Cristian Năsulea
Expertul trage însă un semnal de alarmă.
„Din punctul meu de vedere, nu avem un semnal clar care să spună că urmează o criză sau că suntem deja intrați în recesiune, însă reprezintă un ușor motiv de îngrijorare cu privire la perspectivele pe termen mediu și lung ale burselor la nivel mondial. Cel mai probabil, lucrurile vor fi OK, însă există într-adevăr și o mică probabilitate ca situația să se agraveze pentru anumite companii, pentru anumiți investitori și pentru anumte burse, pentru anumite piețe de capital”, a mai explicat Cristian Năsulea.
Sursa foto: Shutterstock