Confidenţialitate


Piața auto a scăzut cu aproape un sfert în primul trimestru


Piața auto a scăzut cu aproape un sfert în primul trimestru

În primul trimestru al anului se înregistrează o scădere generală a pieței auto de 23,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2019, anunță Asociația Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA), care noteză și o scădere de 33% a pieței în martie, comparativ cu aceeași lună din 2019.

Este de reținut faptul că evoluția din România, ca și cea din Europa de altfel, este generată de o conjunctură a pieței auto din cele mai complexe, generată de necesitatea încadrării niveluri ale emisiei de CO2 mai severe (ceea ce a generat înmatriculari în avans în decembrie 2019), precum și, în martie, de efectele restricțiilor impuse de limitarea impactului pandemiei COVID19.

În continuare, în România, vânzările sunt susținute, în principal, de către persoanele juridice, care, după 3 luni din anul 2020 realizează 65% din totalul achizițiilor de autoturisme, cele fizice realizând restul de 35%.

Pe lângă cauzele posibile, menționate mai sus (COVID19, CO2), evoluția nefavorabilă de la începutul acestui an are la bază scăderea producției de automobile realizată în Europa în anul 2019, respectiv -4,3% (conform Organizației Internaționale a Constructorilor de Automobile – OICA), dar, mai ales, oprirea de la mijlocul lunii martie a producției de automobile în Europa.

La autoturisme topul mărcilor este condus, la finalul primului trimestru din 2020, de Dacia, cu 7.437 unități (27,0% cotă de piață), urmată de către Volkswagen cu 2.535 unități (9,2% cotă de piață), Skoda 2.454 unităţi (8,9% din total piață), Renault 2.106 unități (7,6% cotă de piață), Hyundai 2.040 unități (7,4% cotă de piață).

Pe modele, cu cele 3.111 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut în primul trimestru din 2020, urmat de Dacia Duster cu 1.990 unități, Dacia Sandero cu 1.642 unități, Skoda Octavia cu 1.202 unități și Renault Clio cu 892 unități.

În funcţie de tipul de combustibil al achizițiilor de autoturisme, se remarcă faptul că, în luna martie comparativ cu luna precedentă, a crescut ponderea autoturismelor diesel (34,1%), pe fondul scăderii generale a pieței.

Pe ansamblul primului trimestru al anului 2020, autoturismele pe benzină continuă să dețină cea mai mare pondere, respectiv 64,9% din total (în scădere față de cota înregistrată anul trecut, 65,7%). În ceea ce privește motorizările diesel, deși ponderea acestora a crescut cu 4,6% în luna martie a acestui an comparativ cu luna anterioară, după primele 3 luni din acest an, ponderea acestora este mai mică cu 0,8% comparativ de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut (de la 30,2% în 2019 la 29,4% în 2020).

Autoturismele “verzi“ (electrice și hibride) înregistrează un volum în creștere totală de 7,2% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, deși după primele 3 luni piața auto este în scădere puternică.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria