O jumătate de milion de lei va cheltui administrația locală de la Petroșani ca să închirieze de la o firmă ornamente de sărbători.
Suma a fost pusă la bătaie de Directia de Administrare a Domeniului Public si Privat din municipiul Petrosani, special pentru iluminatul festiv de sărbători, conform corespondentului Europa FM, Marius Mitrache.
Iluminatul festiv din acastă iarnă va costa Primăria Petroșani fix 509.190 lei, bani cu care edilii vor închiria de la o firmă materialele necesare pentru împodobirea orașului.
Mai exact, autoritățile locale de la Petroșani au solicitat firmei ca printre ornamentele festive să se regăsească: cel puțin o „figurină luminoasă tridimensional sub formă de cerb, o altă figurină sub formă de înger sau o figurină tridimensională sub formă de candelă, dar și o figurină sub formă de brad de Crăciun și desigur, Moș Crăciun.”
În caietul de sarcini, responsabilii Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat dau și explicații asupra importanței închirieii acestor ornamente care ar consta în impactul produs prin efectele spectaculoase de ninsoare, prin albul strălucitor al punctelor luminoase datorită ledurilor utilizate, ce ar crea o atmosferă fascinantă, de poveste care să ajungă la inimile oamenilor.
Multi locuitori sunt însa de altă parere si susțin că ar fi putut face altceva în oraș cu acei bani, cu atât mai mult cu cât aceste ornamente nici măcar nu sunt cumpărate, ci doar închiriate.
În cadrul aceluiasi contract vor mai fi inchiriate si alte instalații de iluminat festiv prin care autoritățile locale speră să-i confere localității un aer magic, de sărbătoare.