„Șpriț și lăutari”, așa se cheamă petrecerea organizată în acest an, de 1 Decembrie, în Trenul Regal. O firmă de evenimente a obținut contractul și a pus în vânzare 80 de bilete pentru o călătorie pe ruta Gara Băneasa – Sinaia și retur. Casa Regală a României spune că ce se întâmplă este aproape o balsfemie.
Trenul Regal a fost dat spre închiriere de către o firmă aflată acum în faliment: Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA.
Un bilet costă 500 de euro și, în pachet, intră o călătorie cu trenul București – Sinaia și Retur, o degustare de vinuri, mâncare și muzică lăutărească. „Un eveniment classic – mișto”, după cum scrie pe afișul de promovare.
Casa Regală și-a exprimat stupoarea față de acest eveniment. „E aproape o blasfemie ce se întâmplă”, a spus Ion Tucă, director al Casei Majestății Sale pentru Europa Liberă.
Trenul a fost contruit în 1928 de o companie italiană.
În 1977 a fost înlocuit de o garnitură făcută la Arad. 4 generații ale familiei regale au călătorit cu acest tren.
Apoi, după 1948 a devenit tren prezidențial și a găzduit negocieri importante din istoria România.
Cu acest tren Regele Mihai I și Regina-mamă Elena au fost duși în exil, în ianuarie 1948 și același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai.
De obicei, Casa Regală închiria acest an de 1 decembrie.
Pentru că nu și-a mai exprimat intenția, Societatea Feroviară de Turism, aflată în faliment, a decis să-l închirieze.
De altfel, singura sursă de venit a firmei provine din închirierea trenurilor istorice.
Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda