Peștera Bolii este una dintre cele mai importante peșteri pe care le găsim pe teritoriul României. Situată în Țara Hațegului, la 6 kilometri de municipiul Petroșani, această peșteră spectaculoasă atrage turiști și speologi din întreaga lume.
Aici s-au găsit dovezi care atestă faptul că peștera a fost locuită de oameni încă din timpuri preistorice. De exemplu, din paleolitic, au fost descoperite mărgele de lut, coarne de cerb, obiecte de os sau vase de lut.
Pe unul dintre pereții peșterii se poate desluși o siluetă pe care cei mai mulți o asociază cu icoana Feciorei Marii.
“Sfânta Fecioară Maria cu pruncul în brațe este o apariție miraculoasă pe peretele peșterii, din vremuri imemorabile. Icoana Maicii Domnului apare în multe din legendele locului, a se vedea Legenda Jupânesei expusă în peșteră.
Peștera Bolii, cu precădere sala din fața icoanei din perete, se caracterizează printr-o puternică încărcătură energetică, turiștii simțind o stare de bine, de liniște și echilibru. Întreaga zonă a peșterii face parte din centrul energetic Petroșani – Tismana, înscris în harta zonelor energetice ale României”, este descrierea care se regăsește chiar lângă siluetă.
“Este una dintre puținele peșteri din țară unde se poate observa străpungerea obstacolului calcaros de către o apă curgătoare și poate fi parcursă cu ușurință de orice turist, de la intrare și până la ieșire”, scrie pe panoul informativ al peșterii.
Pe măsură ce avansează în adâncul peșterii, turiștii pot descoperi săli și galerii impresionante. Unele sunt înalte și largi, creând o senzație de spațiu infinit, în timp ce altele sunt mai înguste și ascund formațiuni fragile și delicate.
Lungimea tuturor galeriilor peșterii măsoară peste 1400 de metri. Intrarea peşterii are o lărgime de 20 de metri şi o înălţime de 10 metri, dar în interior există pereți înalți de 45 de metri.
Datorită acusticii sale deosebite, Peștera Bolii este folosită încă din perioada interbelică pentru concerte și spectacole.
Pe platformele din adâncul peșterii există guano, ceea ce confirmă prezența unor colonii de lilieci.
“Sunt foarte multe legende care s-au creat în jurul acestei peșteri, precum legenda Jupânesei sau legenda fetelor de măritat. În ultimii ani, Peștera Bolii a fost foarte bine mediatizată. Aici se regăsește, de asemenea, și un altar închinat Sfântei Varvara – ocrotitoarea minerilor”, a spus Costin Corboianu, ghid de turism.
Legenda fetelor de măritat
“Se spune că, în vremurile îndepărtate, se afla în preajma peșterii, într-un conac, o familie bogată ce stăpânea pădurile și pământurile din zonă. Familia avea două fete. Cea mare de o frumusețe rară, cu ochi verzi ca verdele codrilor pe care-i colinda, dar prea mândră, trufașă și de multe ori răutăcioasă, îndepărtând numeroșii pețitori mai săraci ce o voiau de soție.
Fiica cea mică, mai puțin frumoasă, cu ochi albaștri și cu privirea blândă și caldă, dar tristă, neîmpăcată că niciun crai al locului nu o curta. Într-o iarnă geroasă, când peștera era îmbrăcată într-o mantie de brumă și țurțuri strălucitori de gheață, surorile s-au oprit în acest loc, iar când cea mică s-a întors, a strigat surprinsă de uimire: „uite, soro, inima întoarsă a peșterii!”
Fata cea mare s-a uitat trufașă și cu mândrie în glas a întrebat: „Inimă răsturnată, eu când mă mărit?” În noaptea următoare fata cea mică a avut un vis. Se făcea că coboară cu sora cea mare în peșteră într-o primăvară minunată, inundată de verdeață și flori. Ajunsă în fața inimii răsturnate din pântecele muntelui, auzi o voce blândă și fermecătoare:„Fetelor, voi sunteți de mult de măritat, ceea ce vă și doriți în taină. Dacă veți alege dintre pețitori după placul inimii voastre, veți fi măritate până la Nașterea Domnului. Opriți-vă un minut în lumina inimii mele ce strălucește în soarele primăverii și rostiți o rugăciune pentru împlinirea dorinței.” Fata cea mică, uimită de viziune a strigat spre bolta înaltă a peșterii: „Oare se va întâmpla aceasta minune?”
În acel moment o voce gravă și puternică , venită din străfundul muntelui, i-a răspuns fetei: „Dacă voi veți alege mirii după dorință inimii voastre, promisiunea zânei peșterii se va împlini. Dacă gerul și gheața avuției va stăpâni inimile voastre, veți rămâne nemăritate și triste până la adânci bătrâneți, trăind fără rost în această lume creată prin dragoste de Dumnezeu.
Cu inima deschisă și încrezătoare, fata cea mică a îngenunchiat în lumina inimii răsturnate, rugându-se pentru împlinirea visului. Nu după mult timp a fost pețită de o mândrețe de flăcău și după Postul Crăciunului nunta de basm s-a împlinit”, este descrisă această legendă pe pagina de Facebook a peșterii.
Legenda Jupânesei
“Cu mult înainte de cucerirea Daciei de către romani, aceste meleaguri sălbatice și greu de cucerit erau ocupate de mici comunități de daci liberi care își apărau cu strășnicie teritoriul, obiceiurile și legile Marelui Preot Zamolxis, divinitatea supremă a tuturor geto-dacilor.
Geto-dacii erau cunoscuți ca fiind singurul popor care încă de la începuturi au ascultat, s-au rugat și au crezut într-o singură divinitate suprema, Marele Preot Zamolxis. Marele Preot a hotărat ca toți preoții după moarte să se transforme în lupi albi, iar pe cel mai cu credință, Marele Preot, întru gloria veșnică a dacilor liberi, l-a numit Marele Lup Alb, cu puteri depline întru ascultarea celorlalți.
Marele Lup Alb veghează la libertatea dacilor și a pamânturilor, așteptand clipa când Zamolxis îi va cere ca prin urletul de luptă a lupilor albi să anunțe apropierea dușmanului, iar haita de lupi albi împreună cu stăpânii pământurilor să înfrângă prin luptă și să alunge dușmanii.
În vremuri tare de demult apuse, stăpâna pământurilor și pădurilor din jurul Peșterii Bolii – zestre de la părinții ei bogați – era o neînfricată domniță ce se numea Jupâneasa. Mândră, domnoasă, gătită tot timpul, puțin cam rea și trufașă, își dorea în taină, ca iubitul ei, chemat la luptă de Lupii Albi, să se întoarcă de grabă din războiul purtat cu dușmanii din zări îndepărtate.
Cu ochii negri, părul lung și mătăsos, pielea albă, obrajii rumeni cu gropițe, frumoasa Jupâneasă coboară în peșteră la Icoana Sf Fecioare Maria, apariție misterioasă în stânca Peșterii, rugându-se fierbinte și poate prea insistent să-i dea calea prin care să-l aducă acasă pe iubitul plecat.
Fecioara Maria îi îndeplini dorința de a pleca în nemărginite zări, transformând-o într-un pârâiaș cu unde cristaline, numit de atunci Jupâneasa, ce curge vijelios la vale și își cheamă etern prea frumosul iubit”, scrie pe pagina de Facebook a peșterii.
Foto: Lavinia Dragomir
