Peste 25% dintre maşinile verificate de către inspectorii Registrului Auto Român anul trecut au avut emisii poluante peste nivelul maxim admis în România, reiese din datele transmise luni de RAR.
În 2016, RAR a verificat tehnic în trafic 76.678 de vehicule în toată ţara. Dintre acestea, la aproximativ 50% s-a depistat cel puţin o neconformitate tehnică.
În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 3.781 dintre vehiculele controlate (5%) prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor majore la sistemul de frânare şi la direcţie.
Din punct de vedere al siguranţei rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,4%.
Directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, susţine că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
În urma testărilor realizate, inspectorii RAR au constatat neconformităţi legate de poluare în cazul a 25,1% dintre autovehiculele verificate.
Din totalul vehiculelor verificate, 2,65% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice, iar şoferii aveau ITP expirată sau au prezentat dovezi false privind efectuarea ITP.
Din totalul vehiculelor verificate în întreaga ţară, inspectorii RAR au constat că aproximativ 23,78% au fost mai vechi de 15 ani, 33,23% aveau între 11 şi 15 ani, iar 12,58% aveau între 9 şi 10 ani. Au fost oprite şi vehicule mai noi: 5,38% aveau între 1 şi 3 ani şi 25,03% între 4 şi 8 ani.
“Procentajul de respingere în funcţie de vechime arată că 60,54% dintre vehiculele mai vechi de 15 ani au prezentat diferite neconformităţi, faţă de 43,40% dintre cele cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani sau 28,24% la cele mai noi de 3 ani”, se arată în comunicatul RAR.
În urma controalelor mixte desfăşurate în Bucureşti de către Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2016 au fost aplicate 27.275 sancţiuni, au fost reţinute 688 permise de conducere şi 20.684 de certificate de înmatriculare.