Angajaţii sunt epuizaţi, iar şefii lor nu știu acest lucru, arată un sondaj realizat la nivel internațional.
4 din 10 angajaţi iau în calcul schimbarea locului de muncă în acest an.
Aproape aceeași proporție de salariați iau în calcul să își schimbe domiciliul, în contextul în care telemunca este o opțiune acceptată de mulți angajatori.
Cei mai mulți angajaţi simt că se chinuie să treacă prin pandemie din punct de vedere profesional, arată sondajul Work Trend Index realizat de Microsoft la nivel global.
Datele analizate au scos la iveală că epuizarea – așa numita burnout – este larg răspândită, întrucât 54% dintre angajaţii se simt suprasolicitaţi, iar 39% se simt epuizaţi.
Sondajul arată că 46% dintre respondenţi vor să îşi schimbe domiciliul în acest an, în contextul muncii de acasă.
41% dintre respondenţi iau în calcul schimbarea locului de muncă.
Cu toatea acestea, provocările cu care se confruntă angajaţii în mijlocul acestei crize sanitare care i-a lăsat fără viaţă socială şi care le-a adus biroul acasă nu sunt observate de manageri şi de liderii de companii.
Dintre categoriile care au participat la sondaj, cea a mangerilor şi a liderilor este singura care consideră în mod majoritar că prosperă în această perioadă.
La sondaj, au participat 30.000 de angajaţi din companii aflate în 31 de ţări.