România marchează și în acest an GivingTuesday, sărbătoarea generozități. În marțea de după Black Friday și Cyber Monday, este marcată an de an GivingTuesday, aceasta fiind o mișcare globală care încurajează implicarea socială și faptele bune. Anul acesta, Giving Tuesday este marcată pe 3 decembrie.
Inițiată în 2012 în New York, mișcarea Giving Tuesday a devenit rapid un evenimente internațional. În 2017, doar în SUA, s-au strâns peste 300$ milioane în donații în bani. Deși un vârf al donațiilor în bani, ziua de Giving Tuesday este, în general, despre a dărui: timp, resurse (bani, produse, consultanță) și voce. Ziua faptelor bune a venit ca o urmare (firească) la Black Friday și Cyber Monday și se sărbătorește în ultima marți din noiembrie. România s-a alăturat oficial mișcării internaționale, Asociația Envision fiind reprezentantul local.
Organizatorii inițiativelor sunt invitați să înscrie acțiunea lor pe www.givingtuesday.ro și să folosească #puneinimă și @GivingTuesdayRo în comunicare pentru a facilita crearea unei hărți a implicării românilor de ziua faptelor bune.
Cristina Hurdubaia, ambasador Giving Tuesday: „Generozitatea este pentru mine o inimă mare”
Cristina Hurdubaia este anul acesta unul dintre ambasadorii Giving Tuesday România. “Generozitatea este pentru mine o inimă mare, pe care o simt în fiecare seară când mă întorc de la copiii pe care i-am ajutat”, spune Cristina Hurdubaia.
Toader Păun, ambasadorul Giving Tuesday: „Generozitatea este principala calitate a oamenilor #demilioane!”
“Generozitatea este principala calitate a oamenilor #demilioane, este ceea ce pune lumea în mișcare. Fiecare dintre noi are această super-putere, trebuie doar să învețe să o folosească.”, spune Toader Păun, ambasadorul Giving Tuesday.
Andrei Stupu, ambasadorul Giving Tuesday: ”Voi face o faptă bună tot în domeniul în care lucrez eu, al educației”
În fiecare seară, începând de azi, la Europa FM vom descoperi câte un ambsador al generozității care ne va spune cum putem susține, fiecare dintre noi, această mișcare globală a binelui.
După ora 19:00, în Clubul de Seară, Andrei Gabriel Stupu va fi sursa de inspirație #GivingTuesady. Andrei Stupu este freelancer și activist în domeniul educației. În prezent este Brand Consultant pentru Asociația Școala de Valori și Asociația Libra.
“Eu cred foarte mult în a crește, în a scala, a viraliza lucrurile și de Giving Tuesday voi face o faptă bună tot în domeniul în care lucrez eu, al educației. Voi forma 100 de voluntari pentru Asociația Libra care ulterior vor lucra cu copii cu dizabilități în centrele din Bacău și Brașov”. mărturisește Andrei Stupu, unul dintre ambasadorii Giving Tuesday România.