Confidenţialitate


Peste 800 de kilograme de trufe, capturate de polițiștii din județul Bacău după un control rutier de rutină | VIDEO


Peste 800 de kilograme de trufe, capturate de polițiștii din județul Bacău după un control rutier de rutină | VIDEO

Captură uluitoare făcută de polițiștii din județul Bacău, care au depistat în trafic un transport ilegal de trufe negre. Peste 800 de kilograme de trufe se aflau în autoutilitara oprită în trafic pentru un control de rutină, iar șoferul nu a putut justifica marfa cu nici un document.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Recoltarea ilegală de trufe negre ia amploare în județele din Moldova, unde de la începutul sezonului acestor ciuperci scumpe sunt prinși periodic culegători ilegali. În Bacău, dar și în Vrancea, nu o dată au fost depistate persoane însoțite de câini antrenați special, care aveau cantități importante de trufe adunate fără autorizație. Captura făcută însă acum de polițiștii din Bacău este fără precedent.

Totul, în urma unui control de rutină, în timpul căruia o auoutilitară care circula pe DN2 E85, prin Sascut, a fost trasă pe dreapta de o patrulă, pentru verificări. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii să descopere că în dubă erau mai multe cutii pline ochi cu trufe.

Luat la întrebări, șoferul, angajat al unei firme din județul harghita, nu a putut justifica în nici un fel marfa. Nu avea aviz de însoţire ori alte documente care să ateste provenienţa legală a mărfii, așa că întreaga cantitate de trufe, adică 836 de kilograme, în valoare de peste 200.000 de lei, a fost confiscată și predată unui ocol silvic. Societatea la care este angajat șoferul a primit o amendă de 5.000 de lei.

Sursa colaj foto: Poliția Română

Citește și: Circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila s-a deschis | VIDEO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria