Confidenţialitate


Peste 7.000 de spectatori au participat la proiecțiile SFR 2019


Peste 7.000 de spectatori au participat la proiecțiile SFR 2019

Festivalul Serile Filmului Românesc a adunat, în cele cinci seri de proiecție, peste 7.000 de spectatori, în cele șapte spații de proiecție: Piața Unirii (open air), Tiki Village, Amfiteatrul Palas, Cinema Ateneu, Sala Teatru la Cub, Teatru FIX, Pleiada SPA.

Retrospectivele din festival au propus filme românești noi și vechi, dialoguri cu invitați speciali și discuții despre filmul românesc.

Expozițiile, dezbaterile, maratonul de reclame românești, lansările de carte, cine-piscina, cine-concertul au adunat, în total, peste 300 de participanți.
Aniversarea festivalului a culminat cu un concert extraordinar marca Damian and Brothers la Tiki Village, cu peste 500 de spectatori.

“SFR 10 în traducere: fericirea de a se împrieteni cu filmele și cinefili de toate generațiile, clipe în care Zeul Timp e mai îngăduitor și ne dăruiește răgazul să degustăm din licoarea fermecată a celei de-a 7-a arte în dulcele târg al Ieșilor!”, spune Irina-Margareta Nistor, Ambasadorul Cinematografic al festivalului.

“Ne place că Iașul a crescut în ceea ce privește gustul pentru cinematografia românească. Toți invitații din acest an, nume mari din cultura noastră, au spus că Iașul este din ce în ce mai frumos și că profilul festivalului nostru convinge prin unicitate. Ne place să credem că se dezvoltă o rețea de susținere reciprocă, prin care creștem cu toții și înțelegem în sfârșit, că trebuie să le dăm o față europeană evenimentelor pe care le organizăm”, spune Andrei Giurgia, Directorul Festivalului SFR.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…