54.000 doze de vaccin de la Johnson&Johnson au intrat astăzi în România și vor ajunge mâine la Institutul „Cantacuzino” din București. De acolo dozele vor fi distribuite în țară, cele mai multe seruri ajungând în Brașov, Cluj și Iași.
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Dozele de vaccin vor fi distribuite astfel:
– Centrul Național de Stocare București: 6.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanța: 7.200 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 7.200 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iași: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 4.800 doze.
Până în prezent, 108.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson au fost aduse în România, iar 8.651 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.